HomeStiriHayat Sarkisi va fi difuzat de PRO2

Hayat Sarkisi va fi difuzat de PRO2

În locul serialului O singură privire (cu Seda Bakan şi Kadir Dogulu în rolurile principale), care se va termina marţi, 24 octombrie, postul Pro 2 aduce din 25 octombrie o altă producţie turcească, În numele fericirii (în original „Hayat Sarkisi”).

Serialul va fi difuzat de luni până duminică, de la 19.00, şi îi are ca protagonişti pe Burcu Biricik şi Birkan Sokullu. „În numele fericirii” s-a terminat în Turcia în luna iunie, are două sezoane şi 57 de episoade. Pe Burcu aţi mai văzut-o în serialul „O chestiune de onoare”, iar pe Birkan în „Elif” şi „În dragoste şi în război”. Din distribuţie face parte şi actriţa Filiz Ahmet, cea care i-a dat viaţă lui Nigar în „Suleyman Magnificul: Sub domnia iubirii”, dar şi Ecem Özkaya (Nil din „Iffet”).

În centrul poveştii se află Kerim (Birkan Sokullu), un bărbat căruia tatăl său îi aranjează din copilărie căsătoria cu Melek (Ecem Özkaya), fiica unui prieten de-al său. La maturitate, lucrurile iau o altă întorsătură, căci de Kerim se îndrăgosteşte sora lui Melek, Hulya (Burcu Biricik), iar tânăra va face orice să-l cucerească pe bărbatul visurilor ei, inclusiv să o pună pe Melek în situaţii neplăcute. Hulya reuşeşte să se căsătorească cu Karim, însă bărbatul nu o iubeşte şi decide să plece în Germania. Fata nu se lasă cu una cu două şi se duce după el, ca să-i dea viaţa peste cap.

RELATED ARTICLES

Most Popular

- Advertisment -